Utilizarea serviciilor Sistemului European al Băncilor Centrale


Serviciile Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) sunt furnizate băncilor centrale din cadrul SEBC pentru a sprijini indirect îndeplinirea atribuţiilor acestora.

Serviciile SEBC sunt dezvoltate, gestionate şi întreţinute de una sau mai multe bănci centrale (denumite în continuare “băncile centrale furnizoare”) şi sunt coordonate de un comitet al SEBC. Serviciile SEBC sunt finanţate de băncile centrale participante (denumite în continuare “băncile centrale participante”) ale căror contribuţii sunt stabilite în pachete financiare aprobate de Consiliul guvernatorilor.

Decizia nr. 1981/2022 prevede că drepturile şi obligaţiile băncilor centrale participante sunt prevăzute în actele juridice ale Băncii Centrale Europene (BCE), astfel cum este cazul infrastructurii cu cheie publică a SEBC (ESBC-PKI), şi/sau în acordurile dintre băncile centrale participante.