Salariaţii beneficiază de concediu de îngrijitor şi pot absenta pentru situaţii neprevăzute!


Potrivit ultimelor noutăţi legislative aduse Codului muncii de Legea nr. 283/2022 salariaţii beneficiază de concediu de îngrijitor.

Angajatorul are obligaţia acordării concediului de îngrijitor salariatului în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu salariatul şi care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave.

Concediu de îngrijitor are o durată de 5 zile lucrătoare într-un an calendaristic şi se acordă la solicitarea scrisă a salariatului.

Atenţie! Acest tip de concediu nu se include în durata concediului de odihnă anual şi constituie vechime în muncă şi în specialitate.

De asemenea, salariatul are dreptul de a absenta de la locul de muncă în situaţii neprevăzute, determinate de o situaţie de urgenţă familială cauzată de boală sau de accident, care fac indispensabilă prezenţa imediată a salariatului, în condiţiile informării prealabile a angajatorului şi cu recuperarea perioadei absentate până la acoperirea integrală a duratei normale a programului de lucru a salariatului.

Însă absentarea de la locul de muncă nu poate avea o durată mai mare de 10 zile lucrătoare într-un an calendaristic.

Iar în acest caz angajatorul şi salariatul vor stabili de comun acord modalitatea de recuperare a perioadei de absenţă.