Senatul României salută introducerea de noi module pentru conturile economice de mediu


Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 691/2011 în ceea ce priveşte introducerea de noi module pentru conturile economice de mediu – COM (2022) 329 final respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

Conform Hotărârii nr. 141/2022 Senatul României consideră că:
a) prezenta propunere asigură informaţii pentru Pactul verde european, prin integrarea consideraţiilor de durabilitate a mediului în scopuri de politică economică;
b) datele produse în temeiul prezentului regulament vor contribui, de asemenea, la iniţiativele de înverzire ale semestrului european, la integrarea durabilităţii în toate politicile UE şi la monitorizarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă a ONU.