România şi Comisia Europeană au semnat Acordul de parteneriat pentru 2021-2027


Pentru perioada 2021-2027, România va dispune de 43 de miliarde de euro pentru investiții care contribuie substanțial la creșterea calității vieții cetățenilor, prin crearea de locuri de muncă, asigurarea de infrastructuri moderne, întreprinderi competitive, resurse umane la cel mai înalt nivel, precum și administrații publice moderne și eficiente.

Acordul prevede o alocare totală constituită din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European Plus, Fondul de Coeziune, Fondul pentru o Tranziție Justă și Fondul European pentru Afaceri Maritime de 43 miliarde euro, din care 31,5 miliarde euro alocare europeană.

Toate investițiile cuprinse în Politica de Coeziune sunt stabilite pe baza analizei decalajelor și a rezultatului procesului de cartografiere a infrastructurii, serviciilor și nevoilor, inclusiv la nivel microregional, și cuprind domenii precum creșterea competitivității economice și a nivelului de digitalizare, modernizarea sistemului de sănătate, dezvoltarea infrastructurii de transport, ocuparea forței de muncă, tranziția către o economie verde, combaterea sărăciei, pescuit și acvacultură durabile.