A intrat în vigoare Protocolul de amendare a Programului de cooperare în domeniile educaţiei între România şi Iordania


La 26 iulie 2022 a intrat în vigoare Protocolul de amendare a Programului de cooperare în domeniile educaţiei, culturii, turismului şi mass – media dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Haşemit al Iordaniei, semnat la Amman la 17 iunie 2019.

Conform Ordinului nr. 2165/2022 partea română oferă anual părţii iordaniene 30 (treizeci) de burse, distribuite după cum urmează:
a) 26 (douăzeci şi şase) de burse pentru studii de licenţă în domeniul sănătăţii şi al medicinei veterinare;
b) 2 (două) burse pentru studii de master;
c) 2 (două) burse pentru studii doctorale.

Partea iordaniană oferă anual părţii române 3 (trei) burse pentru studii de licenţă, 2 (două) pentru studii de masterat şi 2 (două) pentru studii de doctorat. Toate aceste burse vor fi acordate în domenii care exclud domeniul sănătăţii, iar domeniile vor fi anunţate înainte de data de 1 martie a fiecărui an şi vor fi convenite pe canale diplomatice.