ANL. Modificarea prevederilor cu privire la sumele reprezentând recuperarea investiţiei din cuantumul chiriei


Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe a fost modificată de Ordonanţa nr. 22/2022.

Pentru a asigura evidenţa sumelor care trebuie virate de către autorităţile administraţiei publice locale, ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi/sau centrale, care au în administrare locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, se propune modificarea prevederilor cu privire la sumele reprezentând recuperarea investiţiei din cuantumul chiriei, calculată în funcţie de durata normată de funcţionare a clădirii, respectiv cu privire la sumele rezultate din vânzare şi virate către ANL în sensul creării unei obligativităţi de a transmite, lunar, la ANL, datele necesare într-o formă standardizată, general valabilă pentru aceste instituţii.

Cuantumul chiriei stabilite după aplicarea coeficienţilor de ponderare suma reprezentând recuperarea investiţiei, diminuată corespunzător, se virează, în termen de 30 de zile de la data la care plata chiriei devine scadentă, de către autorităţile administraţiei publice locale în contul A.N.L. deschis la Trezoreria Statului şi se utilizează pentru dezvoltarea fondului de locuinţe prin A.N.L.