Au fost semnate 13 noi contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional


Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației anunță că au fost semnate 13 noi contracte de finanțare, în valoare totală nerambursabilă de 40.137.726,32 lei, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Dintre acestea, 6 proiecte vizează modernizarea infrastructurii sociale și recreative, precum și eficientizarea energetică din:

  • comuna Dumitrești (jud. Vrancea), pentru reabilitarea energetică a clădirii administrative, va beneficia de 18.703.099,67 lei;
  • municipiul Călărași, pentru incluziunea socială a copiilor din Complexul de Servicii Comunitare pentru Copiii cu Handicap Sever Călărași, va beneficia de 4.746.825,24 lei;
  • municipiul Sebeș (jud. Alba), pentru reabilitarea spațiului public urban și a zonei pietonale pe strada Alunului, va beneficia de 1.632.316,11 lei;
  • municipiul Moinești (jud. Bacău), pentru amenajarea unui spațiu de joacă pentru copii în Parcul Tei, va beneficia de 395.799,95 lei;
  • Fundația “Hand of Help” (jud. Botoșani), pentru “Închiderea Centrului de Plasament Hand of Help Botoșani și crearea unor alternative de tip familial – Proiect 1”, va beneficia de 4.525.713,19 lei;
  • Parohia Reformată Jebucu (jud. Sălaj), pentru închiderea Centrului de plasament prin înființarea unui centrul de zi și a unei case de tip familial pentru copii, va beneficia de 4.598.615,82 lei.

Alte 7 proiecte au ca obiectiv promovarea spiritului antreprenorial, prin dezvoltarea activității și achiziția de echipamente moderne.