Noutăți privind înființarea centrelor de permanenţă


Legea nr. 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă a fost recent completată de Ordonanța nr. 17/2022.

Ținând cont că zonele rurale, zonele izolate și orașele mici se confruntă cu un deficit de personal medical, actul normativ permite funcționarea centrelor de permanență și cu 5 sau 6 medici acolo unde este imposibilă constituirea unei echipe complete de 7 medici, cât este prevăzut în textul inițial al Legii nr. 263/2004, și a fost redus și numărul de posturi de asistenți medicali din aceste centre, de la 7 la 5.

O altă modificare adusă legii constă în diferențierea criteriile de înființare a centrelor de permanență în mediul urban față de cele aplicabile în mediul rural.

Astfel, în mediul rural este prevăzută înființarea unui centru de permanență la o populație de minim 5 mii de locuitori dacă în zonă nu există alte servicii de primirea a urgențelor. Prin excepție, se pot înființa centre de permanență cu prioritate în orice localitate rurală izolată, greu accesibilă, în care nu există acces la servicii de asistență medicală pentru populația din zonă

În mediul urban, noile reglementări prevăd existența unui centru de permanență în orașele cu o populație sub 25 de mii de locuitori, iar în orașele cu populație mai mare de 25 de mii de locuitori este prevăzută înființarea câte unui centru de permanență la 25 de mii de locuitori.