Un proiect priveşte stabilirea ţinutei vestimentare a judecătorilor


Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului privind stabilirea ținutei vestimentare a judecătorilor, a magistraților-asistenți și a grefierilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție în ședințele de judecată.

Prezentul proiect de act normativ propune reglementarea ţinutei vestimentare a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a magistraţilor-asistenţi şi a grefierilor de la această instanță, în ședințele de judecată.

Potrivit proiectului de act normativ, ţinuta vestimentară pentru judecătorii şi magistraţii- asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se compune din robă, bavetă şi insignă, iar ţinuta vestimentară pentru grefieri, din robă şi bavetă.

Proiectul de act normativ reglementează asigurarea ţinutei vestimentare a judecătorilor, a magistraţilor-asistenţi şi a grefierilor, în mod gratuit, din fondurile prevăzute în bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform legii, durata normată de utilizare a componentelor ţinutei vestimentare, precum şi regulile privind predarea şi primirea acestora.