Regulamentul privind organizarea Centralei Riscului de Credit a fost republicat


CRC gestionează informaţia de risc de credit şi informaţia despre fraudele cu carduri pentru scopurile specifice ale utilizatorilor, în condiţiile păstrării secretului profesional.

Conform Regulamentului nr. 2/2012 informaţia de risc de credit cuprinde datele de identificare ale unui debitor, persoană fizică sau persoană juridică nonbancară, şi operaţiunile în lei şi în valută prin care persoanele declarante se expun la risc faţă de acel debitor. Informaţia de risc de credit este informaţia care se raportează de către persoanele declarante, se prelucrează şi se difuzează de către CRC.

Prin informaţia despre fraudele cu carduri este informaţia raportată de către persoana declarantă cu privire la încălcarea prevederilor contractuale de către posesorii de card de debit şi/sau de credit, care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi calificată drept fraudă, suma aferentă fraudei nefiind înregistrată la restanţe în evidenţele persoanei declarante.