Este oficial! Ocuparea posturilor din instituţiile publice, suspendată!


Este oficial! În perioada cuprinsă între data de 1 iulie 2022 şi data de 31 decembrie 2022 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante.

OUG nr. 80/2022 privind reglementarea unor măsuri în domeniul ocupării posturilor în sectorul bugetar a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 593/2022.

Aceste prevederi nu se aplică posturilor unice din instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare; instituţiile publice locale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin post unic se înţelege acel post ale cărui atribuţii, prin conţinutul şi natura lor, sau responsabilităţii stabilite nu se regăsesc într-o altă structură organizatorică; sau un post dintre cele aflate în structura în care există numai posturi vacante.

Atenţie! Pentru posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor sau examenelor anterior datei de 1 iulie 2022, se continuă procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată.