Au fost aprobate Normele metodologice pentru identificarea obiectivelor strategice de interes naţional


Normele metodologice reglementează modalitatea de selectare şi evaluare a proiectelor de investiţii, în vederea identificării obiectivelor strategice de interes naţional, aflate în stadiul de proiectare.

Conform Hotărârii nr. 733/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 553/2022, selectarea obiectivelor strategice de interes naţional, aflate în stadiul de proiectare se realizează anual, de către fiecare entitate, în concordanţă cu responsabilităţile stabilite prin legile proprii de organizare şi funcţionare, pentru domeniile în care au fost realizate proiectele.

Pentru a dobândi calitatea de infrastructuri critice naţionale trebuie parcurse trei etape:
a) etapa I – evaluarea impactului nerealizării proiectului din perspectiva afectării intereselor de securitate naţională şi a angajamentelor asumate la nivel NATO şi UE, în concordanţă cu efectul esenţial pentru dezvoltarea economică, menţinerea funcţiilor vitale ale societăţii şi siguranţa cetăţenilor;
b) etapa a II – a – iniţierea demersurilor pentru desemnarea lor prin decizie a prim – ministrului, clasificată conform legislaţiei în vigoare, de către entităţile interesate;
c) etapa a III – a – desemnarea ca infrastructură critică naţională.

Autorităţile publice responsabile vor transmite Centrului naţional de coordonare a protecţiei infrastructurilor critice propunerea pentru desemnarea ca infrastructură critică naţională a obiectivelor strategice de interes naţional, aflate în stadiul de proiectare.