Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură


Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea “oricărui act de procedură în cauză” din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, întrucât aceasta este neclară, incoerentă şi lipsită de previzibilitate, de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situaţie juridică incertă referitoare la condiţiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârşite.

Având în vedere decizia Curţii de mai sus recent a fost adoptată OUG nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.