Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii a suferit modificări


Legea nr. 159/2022 a modificat Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Prin exceptare se pot emite autorizaţii de construire şi fără documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate și pentru lucrări de cercetare şi de prospectare a terenurilor – foraje şi excavări -, necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice, exploatărilor de cariere, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, capacităţilor de producere a energiei electrice şi a hidrogenului din surse regenerabile, precum şi altor exploatări.

De asemenea, emiterea avizului serviciilor deconcentrate ale autorităţilor centrale privind protecţia sănătăţii populaţiei nu este necesară pentru anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole decât în situaţiile speciale de derogare de la normele în vigoare prevăzute de lege în care este necesar un studiu de evaluare a impactului asupra sănătăţii populaţiei.