Măsurile restrictive impuse de UE ar putea fi incluse pe lista infracțiunilor incriminate de UE


Comisia Europeană a propus ca încălcarea măsurilor restrictive impuse de UE să fie inclusă pe lista infracțiunilor incriminate de UE.

Comisia propune, de asemenea, noi norme consolidate în materie de recuperare și confiscare a activelor, care vor contribui, de asemenea, la punerea în aplicare a măsurilor restrictive ale UE. Având în vedere continuarea agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, este extrem de important ca măsurile restrictive impuse de UE să fie puse în aplicare pe deplin și să nu se tolereze ca încălcarea acestor măsuri să aducă beneficii celor care le încalcă.

Propunerile urmăresc să asigure faptul că activele persoanelor și ale entităților care încalcă măsurile restrictive pot fi efectiv confiscate în viitor.