O nouă procedură de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă către instituţiile de credit a actelor de executare silită


Ordinul nr. 878/2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 466/2022, prevede stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora.

Pentru stingerea creanţelor fiscale, precum şi a creanţelor bugetare individualizate în titluri executorii transmise spre recuperare organelor fiscale centrale de către alte instituţii sau autorităţi publice, după expirarea termenelor prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală debitorii titulari de conturi bancare pot fi urmăriţi prin înfiinţarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti existente în acestea.

Potrivit ştirilor juridice, zilnic, organele fiscale centrale transmit electronic adresele de înfiinţare a popririi către Unitatea de Imprimare Rapidă, denumită în continuare U.I.R., în vederea procesării acestora.

După procesarea şi validarea de către U.I.R. a informaţiilor cuprinse în adresele de înfiinţare a popririi, sistemul informatic e – Popriri preia şi prelucrează aceste informaţii şi le comunică instituţiilor de credit prin intermediul platformei e – Popriri.

Organul fiscal competent poate accesa, în orice moment, informaţiile existente în sistemul informatic e – Popriri, astfel încât să fie analizate în contextul respectării prevederilor legale de către instituţiile de credit, cum ar fi atragerea răspunderii solidare sau sancţionarea acestora, după caz.