Obligaţii pentru persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul


Legea nr. 128/2022 a modificat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată.

Persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi cu ridicata precum şi cele care desfăşoară activităţi de prestări de servicii, care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 50.000 euro în echivalent lei, au obligaţia să accepte ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS şi/sau al altor soluţii moderne de acceptare, inclusiv aplicaţii ce facilitează acceptarea plăţilor electronice.

Menţionăm că obligaţia de acceptare de către persoanele juridice a cardurilor de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS şi/sau al altor soluţii moderne de acceptare, se naşte începând cu trimestrul următor celui în care încasările din cursul anului respectiv au depăşit pragul de 50.000 euro. Cursul de schimb valutar pentru determinarea echivalentului în lei este cel comunicat de BNR în ultima zl a anului precedent.

În cazul în care, timp de 2 ani consecutivi, pragul menţionat mai sus nu a fost depăşit, entităţile nu mai au obligaţia de acceptare a cardurilor de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS şi/sau al altor soluţii moderne de acceptare.