Parlamentul European a demarat reforma Actului electoral al Uniunii


Parlamentul European a demarat reforma Actului electoral al Uniunii, încercând să transforme cele 27 de alegeri separate din prezent, cu normele lor divergente, într-un singur scrutin european.

În temeiul sistemului propus de eurodeputați, fiecare alegător ar dispune de două voturi: unul pentru a alege deputați europeni în circumscripțiile naționale și unul pentru a alege deputați europeni într-o circumscripție la nivelul Uniunii, cu 28 de locuri suplimentare.

Pentru a asigura echilibrul geografic în cadrul listelor electorale, țările Uniunii ar urma să fie împărțite în trei grupuri, în funcție de mărimea populației. Listele ar urma să fie completate cu candidați proveniți din aceste grupuri în mod proporțional.

Listele de candidați la nivelul întregii Uniuni ar trebui transmise de entități electorale europene, cum ar fi coaliții de partide politice naționale și/sau asociații naționale de alegători sau partide politice europene.