Ministerul Proiectelor și Investițiilor Europene anunţă că a virat ajutoarele în valoare de 500 lei pentru preșcolarii și elevii


Ministerul Proiectelor și Investițiilor Europene anunţă că a virat ajutoarele în valoare de 500 lei pentru preșcolarii și elevii din familiile defavorizate.

Beneficiază de aceste ajutoare 245.018 de copii, pentru care au fost emise carduri – tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional. Valoarea totală a ajutoarelor asigurate de MIPE, din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), se ridică la aproximativ 122,5 milioane lei.

Cardurile pentru de sprijin educațional au fost transmise inspectoratelor școlare județene, iar acestea le-au distribuit fiecărei unități de învățământ pentru a ajunge la copiii din familiile defavorizate.