MAI va organiza concurs în vederea ocupării posturilor pentru personalul încadrat în perioada stării de alertă


Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică Proiectul ordinului ministrului afacerilor interne privind modalitatea de organizare și desfășurare a examenului în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată, pentru personalul care, în perioada stării de alertă sau a situațiilor de risc epidemiologic și biologic, a ocupat fără concurs posturi de execuție pe perioadă determinată, în unități ale Ministerului Afacerilor Interne.

Proiectul de ordin reglementează:
-regulile și aspectele procedurale privind organizarea și desfășurarea examenului în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată, pentru personalul care, în perioada stării de alertă sau a situațiilor de risc epidemiologic și biologic, a ocupat fără concurs posturi de execuție pe perioadă determinată;
-categoriile de personal pentru care se organizează examenul;
-unitățile în care se organizează examen, respectiv la nivelul unității în care este prevăzut postul ocupat pe perioadă determinată;
-modalitatea de constituire a comisiilor de examen, precum și a comisiilor de soluționare a contestațiilor;
– condițiile și criteriile aplicabile persoanelor interesate, respectiv aceleași condiții incidente categoriei de personal din care fac parte, stabilite de reglementările specifice în domeniu pentru concursurile/examenele organizate prin modalitatea de încadrare directă, precum și modalitatea de verificare a acestora;
– aspectele referitoare la publicitatea organizării examenului.