UE ia măsuri suplimentare pentru a pune în aplicare strategia privind finanțarea creșterii economice


UE ia măsuri suplimentare pentru a pune în aplicare strategia sa privind finanțarea creșterii economice durabile și tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor.

Reprezentanții permanenți ai UE au dat undă verde poziției Consiliului cu privire la propunerea de creare a unor obligațiuni verzi europene. Acest regulament stabilește cerințe uniforme pentru emitenții de obligațiuni care doresc să utilizeze denumirea „obligațiune verde europeană” sau „EuGB” pentru obligațiunile lor durabile din punctul de vedere al mediului puse la dispoziția investitorilor din Uniune și stabilește un sistem de înregistrare și un cadru de supraveghere pentru examinatorii externi ai obligațiunilor verzi europene.

Obligațiunile durabile din punctul de vedere al mediului reprezintă unul dintre principalele instrumente de finanțare a investițiilor legate de tehnologiile verzi, eficiența energetică și utilizarea eficientă a resurselor, precum și de infrastructura de transport durabilă și infrastructura de cercetare.