Ministerul Finanţelor continuă demersurile în vederea eficientizării colectării impozitelor și taxelor


Ministerul Finanţelor continuă demersurile în vederea eficientizării colectării impozitelor și taxelor, cu accent pe prevenirea, combaterea evaziunii fiscale precum și îmbunătățirea gradului de colectare a TVA.

Astfel, de vineri, 1 aprilie a.c., operatorii economici care comercializează produse considerate cu risc fiscal ridicat pot să folosească, opțional, Sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura pe relația Business to Business (B2B), urmând ca acesta să devină obligatoriu începând cu data de 1 iulie 2022.

Din noiembrie 2021, de când a fost operaționalizată facturarea electronică generalizată pe relația Business to Government (B2G), aceasta a fost utilizată în domeniul achizițiilor publice în relația dintre operatori economici și autorităţi/entităţi contractante, iar rezultatele sunt foarte bune.