Un nou model de Decizie de impunere privind obligaţiile fiscale


Ordinul nr. 325/2022 prevede modificarea anexei nr. 4 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.666/2020 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor şi documentelor utilizate în activitatea de verificare documentară.

Ordinul prevede un nou model de Decizie de impunere privind obligaţiile fiscale principale stabilite ca urmare a verificării documentare.

Menţionăm că diferenţele de impozit, taxă sau contribuţie stabilite de organele fiscale ca urmare a verificării documentare se plătesc, potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în funcţie de data comunicării prezentei decizii, astfel:
– până la data de 5 a lunii următoare inclusiv, când data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 – 15 din lună;
– până la data de 20 a lunii următoare inclusiv, când data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 – 31 din lună.