A fost aprobat un nou Regulament de organizare şi funcţionare al Autorităţii de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile


A fost aprobat un nou Regulament de organizare şi funcţionare al Autorităţii de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile.

Hotărârea nr. 264/2022 prevede că Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile este instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile poate face parte din organizaţii şi asociaţii din ţară şi din străinătate, în calitate de membru sau observator, în măsura în care nu se aduce atingere independenţei sale, şi poate colabora cu alte organisme similare şi cu operatori economici din ţară şi din străinătate din domeniul său de activitate.

Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, AIAS poate achiziţiona, închiria, deţine sau folosi clădiri, terenuri, mijloace de transport, echipamente de protecţie, aparatură tehnică adecvată, tehnologii software, licenţe, precum şi alte dotări, facilităţi şi instrumente de lucru necesare desfăşurării activităţilor de investigaţii privind siguranţa şi de analiză, în condiţiile legii.