BERD va sprijini România prin finanțări în domenii strategice


Ministrul Finanţelor şi Vicepreşedintele BERD au discutat subiecte legate de climatul investiţional, finanţarea companiilor locale, sprijinirea dezvoltării infrastructurii şi sprijinirea îndeplinirii unor ţinte şi jaloane asumate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Strategia curentă de ţară pentru România, aferentă perioadei 2020-2025, are în vedere promovarea investiţiilor în infrastructura durabilă şi dezvoltarea regională, sprijinirea productivităţii prin expansiunea sectorului corporate şi perfecţionarea competenţelor şi extinderea intermedierii financiare şi a pieţelor de capital.

BERD a investit până în prezent aproximativ 9,5 miliarde de euro în 485 de proiecte, din care 176 de proiecte sunt în curs de implementare, cu o valoare de cca 2,121 miliarde euro. Acestea sunt structurate pe trei mari categorii de beneficiari: instituţii financiare (485 milioane euro); industrie, comerţ şi agribusiness (915 milioane euro); infrastructură durabilă (721 milioane euro).