Categories
Autorităţi şi instituţii publice Domeniul energetic Economie Ştiri

S-a decis înfiinţarea Comitetului interministerial în domeniul energiei

S-a decis înfiinţarea Comitetului interministerial în domeniul energiei, structură ce are ca obiectiv identificarea de soluţii în vederea limitării creşterii preţurilor la energie.

Principalele atribuţii ale Comitetului interministerial sunt stabilirea cauzelor creşterii preţurilor la energie şi evidenţierea posibilelor soluţii aplicabile pe termen scurt, mediu şi lung, în vederea limitării creşterii preţurilor la energie.

Conform Deciziei nr. 24/2022 din Comitet vor face parte reprezentanţi ai Cancelariei Prim-Ministrului, Secretariatul General al Guvernului, ministerului Energiei, ministerului Economiei, ministerului Finanţelor şi Agenţiei Naţională pentru Resurse Minerale.

La reuniunile Comitetului participă, în calitate de invitaţi permanenţi, reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei, Autorităţii Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Societății Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale „OPCOM“ – S.A., Bursei Române de Mărfuri – S.A., precum şi reprezentanţi ai producătorilor, transportatorilor şi ai furnizorilor de energie, ai confederaţiilor patronale şi sindicale, ai structurilor asociative şi ai mediului academic.