Implementarea directivei privind nivelul minim de impozitare pentru grupurile multinaționale din UE este un obiectiv prioritar


Propunerea de Directivă privind nivelul minim de impozitare pentru grupurile multinaţionale din UE a fost cel mai important subiect al reuniunii Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (Ecofin), desfăşurată marţi, 18 ianuarie 2022, la Bruxelles.

Miniştrii de Finanţe au fost invitaţi să confirme, la nivel politic, prioritatea acestui dosar şi necesitatea transpunerii în legislaţia UE, până la 1 ianuarie 2023, a regulilor internaţionale agreate în Cadrul Incluziv al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Directiva asigură o cotă minimă efectivă de impozitare de 15% pentru activităţile globale ale multinaţionalelor.

Regulile vizează toate grupurile mari, naţionale sau internaţionale, inclusiv din sectorul financiar, care au venituri financiare combinate de peste 750 milioane de euro pe an şi care au compania-mamă sau o filială situată într-un stat membru al UE.

,