Va fi înfiinţată Autoritatea pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi


Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a lansat în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi.

Autoritatea pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi va avea atribuţii esenţiale pentru realizarea protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, prin realizarea politicilor şi strategiilor care să asigure
acest lucru.

Înfiinţarea Autorităţii pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi în subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, va asigura un cadru instituţional adaptat cerinţelor şi standardelor Uniunii Europene în domeniu, precum şi reprezentarea în promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.