A fost revizuită rata de actualizare ce va fi utilizată la atribuirea contractelor de achiziţie publică în anul 2022


Ordinul nr. 1837/2021 prevede revizuirea ratei de actualizare ce va fi utilizată la atribuirea contractelor de achiziţie publică în anul 2022.

În conformitate cu metodologia de calcul al ratei de actualizare care se utilizează pentru calcularea costurilor pe ciclul de viaţă al achiziţiei în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică/acordurilor – cadru ce au drept criteriu de atribuire “costul cel mai scăzut”, se stabileşte pentru anul 2022 un nivel al acestui indicator de 5,6%.

Rata de actualizare va fi utilizată în procesul de atribuire a contractelor de achiziţie publică/acordurilor – cadru finanţate exclusiv de la bugetul de stat.