O nouă sancţiune va fi aplicată celor care nu respectă măsurile privind combaterea efectelor pandemiei


Legea nr. 295/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1183/2021, prevede modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.

În cazul repetării la acelaşi sediu principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă, a contravenţiei privind nerespectarea limitării sau suspendării pe durată determinată a activităţii unor instituţii sau operatori economici pe lângă amenda, agentul constatator dispune şi sancţiunea contravenţională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfăşoară activitatea.

Aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare se materializează prin afişarea de către agentul constatator, în locuri vizibile în interiorul sediului închis temporar, a următorului mesaj: «Acest spaţiu este închis temporar, până la data de . . . . . . . . . . inclusiv, din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID – 19.

În catul în care operatorul economic nu respectă sancţiunea contravenţională complementară, orice persoană care are calitatea de agent constatator al contravenţiei aplică, pentru durata rămasă, sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.

De menţionat că plângerea împotriva procesului – verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii nu suspendă executarea sancţiunii prevăzute mai sus.