99% din numărul total de elevi şi preşcolari învaţă cu prezenţă fizică


Ministerul Educaţiei anunţă că luni, 6 decembrie 2021, la nivel naţional, 17.677 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică sau structuri arondate (dintr-un total de 17.915) funcţionează cu prezenţă fizică, incluzând şi unităţile conexe.

Aşadar, peste 99% din numărul total de elevi şi preşcolari pot fi prezenţi fizic la cursuri. Un număr de 238 de unităţi de învățământ continuă cursurile în sistem online – cele mai multe în judeţele Bihor (52), Arad (36) şi Hunedoara (20).