Comisia solicită României să îmbunătățească tratarea deșeurilor


Comisia solicită Bulgariei, Croaţiei, Greciei, României şi Slovaciei să aplice în mod corect Directiva privind depozitele de deşeuri (Directiva 1999/31/CE) şi Directiva-cadru privind deşeurile (Directiva 2008/98/CE).

Directiva privind depozitele de deșeuri stabilește standarde pentru depozitele de deșeuri pentru a preveni efectele adverse asupra sănătății umane, a apei, a solului și a aerului. În temeiul acestei directive, statele membre trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că numai deșeurile care au fost tratate sunt eliminate prin depozitare.

Pactul verde european şi Planul de acţiune privind reducerea la zero a poluării stabilesc pentru UE obiectivul ambiţios de reducere la zero a poluării, în beneficiul sănătății publice, al mediului și al neutralității climatice.