HOTĂRÂREA nr. 1130/2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României


Ţinând seama de măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 91/2021 privind stabilirea unor măsuri suplimentare în scopul gestionării riscului de sănătate publică cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS – CoV – 2,
    având în vedere “Analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generate de virusul SARS – CoV – 2 pe teritoriul României la data de 19.10.2021”, document întocmit la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. I. – Anexele nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 7 octombrie 2021, se modifică după cum urmează:

1. La anexa nr. 2, articolul 4 va avea următorul cuprins:

Art. 4. – (1) În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, este permisă participarea la una dintre activităţile prevăzute în anexa nr. 3 art. 1 pct. 6, 9 şi 12, art. 6 pct. 1,2 şi 6, art. 9 pct. 1,2, 4, 6 şi 7, precum şi art. 11 alin. (2), numai persoanelor care se află în una dintre următoarele situaţii:

a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
b) se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS – CoV – 2.

(2) În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, este permis accesul, potrivit art. 12 alin. (4) din anexa nr. 3, numai persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT – PCR pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2.
(3) Persoanele fizice sunt obligate să facă dovada situaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID – 19, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorităţi nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID – 19 sau documente compatibile cu aceste certificate, dovada situaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se face prin intermediul unui document, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecţia cu virusul SARS – CoV – 2.”

2. Anexa nr. 3 se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. II. – Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 25 octombrie 2021.

PRIM – MINISTRU
FLORIN – VASILE CÎŢU

ANEXĂ
(Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021)
MĂSURI
pentru diminuarea impactului tipului de risc

Art. 1. – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

  1. pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS – CoV – 2 sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferinţe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive şi altele asemenea), precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii deschise sau închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit pct. 2 – 13;
  2. activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, definite conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României, pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. în condiţiile pct. 2 se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României fără participarea spectatorilor, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare de artă şi meserii, precum şi evenimentele culturale în spaţii închise sau deschise se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. în condiţiile pct. 5, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în spaţii închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  7. activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  8. în condiţiile pct. 7, pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS – CoV – 2, organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte;
  9. activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;
  10. se permit organizarea şi desfăşurarea de către instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice, în aer liber, a activităţilor specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog;
  11. se permit organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice din domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare acreditate în România, astfel încât să fie asigurate o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă şi respectarea regulilor de protecţie sanitară;
  12. se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu modificările ulterioare, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2;
  13. se permite desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa maximum 20 de persoane.

Art. 2. – (1) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

  1. în toate localităţile se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 22,00 – 5,00, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

  1. măsurile instituite la pct. 1 nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2 şi care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID – 19;
  2. măsurile instituite la pct. 1 şi 2 nu se aplică persoanelor fizice provenite din state ale căror autorităţi nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID – 19 sau documente compatibile cu aceste certificate, vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2 şi care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii prin documente, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea sau vindecarea de infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 a acestor persoane.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la alin. (1) pct. 1 lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la alin. (1) pct. 1 lit. b) – d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
(4) Declaraţia pe propria răspundere, prevăzută la alin. (2) şi (3), trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

Art. 3. – Se poate institui carantina zonală în condiţiile art. 7 şi 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

  1. suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie spre şi dinspre ţări care nu fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi din aceste ţări către România pentru toate aeroporturile din România, potrivit art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă;
  2. sunt exceptate de la prevederile pct. 1 următoarele categorii de zboruri:

a) efectuate cu aeronave de stat;
b) de transport marfă şi/sau corespondenţă;
c) umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă;
d) pentru căutare-salvare sau de intervenţie în situaţii de urgenţă, la solicitarea unei autorităţi publice din România;
e) având drept scop transportul echipelor de intervenţie tehnică, la solicitarea operatorilor economici stabiliţi în România;
f) aterizări tehnice necomerciale;
g) de poziţionare a aeronavelor, fără încărcătură comercială tip ferry;
h) tehnice, în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;
i) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetăţeni străini din România către alte state, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române şi al autorităţii competente din statul de destinaţie;
j) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state către România, pentru repatrierea cetăţenilor români, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Afacerilor Externe;
k) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor, prevăzuţi în anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi (“Green Lanes”) în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătăţii şi a asigurării disponibilităţii mărfurilor şi serviciilor esenţiale – C (2020) 1.897 din 23 martie 2020, din România către alte state şi din alte state către România, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române, al Ministerului Afacerilor Externe şi al autorităţii competente din statul de destinaţie;

  1. pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS – CoV – 2, în perioada stării de alertă se interzic efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum şi suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfăşoară aceste activităţi.

Art. 5. – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se menţine închiderea temporară, totală sau parţială, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:

  1. la frontiera româno – ungară: Carei, judeţul Satu Mare;
  2. la frontiera româno – bulgară:

a) Lipniţa, judeţul Constanţa;
b) Dobromir, judeţul Constanţa.

Art. 6. – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

  1. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2;
  2. activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2;
  3. măsurile prevăzute la pct. 1 şi 2 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
  4. în situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 1 – 2 este restricţionată sau închisă, se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
  5. operatorii economici prevăzuţi la pct. 1 – 2 vor respecta obligaţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia celor prevăzute la pct. 3, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii, al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare. Consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice este permis în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2;
  7. activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este interzisă.

Art. 7. – (1) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul comerţului şi prestărilor de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, inclusiv în interiorul centrelor şi parcurilor comerciale, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00 – 21,00.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21,00 – 5,00 operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane şi de mărfuri îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Art. 8. – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) şi ale art. 33 – 36 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

  1. transportul aerian se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport şi aeronavelor, procedurile şi protocoalele din interiorul aeroporturilor şi aeronavelor, regulile de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului aerian, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32, 33 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. transportul feroviar se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune din gări, halte, staţii sau puncte de oprire, a echipamentelor şi garniturilor de tren, procedurile şi protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, staţiilor sau punctelor de oprire, dar şi în interiorul vagoanelor şi garniturilor de tren, gradul şi modul de ocupare a materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32, 34 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. transportul rutier se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia mijloacelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul şi modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului rutier, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32, 35 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. transportul naval se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia navelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele spaţiilor comune din porturi, terminale/dane de pasageri sau locuri de îmbarcare/debarcare pasageri, din interiorul navelor de transport persoane, gradul şi modul de ocupare a navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului naval, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32, 36 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. transportul intern şi internaţional de mărfuri şi persoane se desfăşoară cu respectarea prevederilor din ordinul comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 9. – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

  1. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2;
  2. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2;
  3. se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau a sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2;
  5. operatorii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico – ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă. Măsurile se stabilesc pentru unităţile administrativ – teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului şi/sau un număr în creştere al persoanelor infectate cu virusul SARS – CoV – 2;
  6. activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2;
  7. activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise sau deschise este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2;
  8. se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  9. se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi activităţi de lucru în birouri cu spaţii comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, în baza căruia îşi pot desfăşura activitatea;
  10. se instituie obligaţia instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  11. se instituie obligaţia desfăşurării activităţii la nivelul cabinetelor stomatologice şi unităţilor sanitare non – COVID, în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 10. – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) şi ale art. 38 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

  1. activitatea în creşe este permisă numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi tip after – school se suspendă pe o perioadă de 14 zile de la data intrării în vigoare a prezentelor măsuri;
  3. în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ sunt permise activităţile didactice şi alte activităţi specifice, precum şi organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru elevi/studenţi, cadre didactice, în condiţiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. la apariţia a 3 cazuri de infectare cu virusul SARS – CoV – 2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spaţiile destinate cazării elevilor sau studenţilor, se instituie măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru elevii/studenţii care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locaţie se asigură de către unitatea/instituţia de învăţământ responsabilă cazarea în condiţii de carantină, precum şi măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităţilor de bază.

Art. 11. – (1) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea pieţelor agroalimentare, inclusiv a pieţelor volante, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare, se desfăşoară în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale.
(2) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea târgurilor, a bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004, cu modificările şi completările ulterioare, este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2.

Art. 12. – (1) În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) lit. f) şi art. 17 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata stării de alertă, angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, pentru cel puţin 50% din angajaţi, acolo unde specificul activităţii permite, în condiţiile art. 108 – 110 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu respectarea prevederilor Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu şi în vederea evitării aglomerării transportului public, angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ – teritorială, având un număr mai mare de 50 de salariaţi, au obligaţia organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe/schimburi/ture care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră, cu respectarea strictă a măsurilor de protecţie sanitară.
(3) Organizarea activităţii la locul de muncă se va realiza cu respectarea prevederilor legale emise de autorităţile competente în ceea ce priveşte prevenirea contaminării cu virusul SARS – CoV – 2 şi pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor, ţinând cont şi de gradul de vaccinare a angajaţilor de la acel loc de muncă, atestat prin certificat de vaccinare împotriva virusului SARS – CoV – 2 prezentat de salariaţii pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum şi de numărul de angajaţi care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2 şi care deţin şi prezintă angajatorului adeverinţă eliberată de medicul de familie.
(4) Accesul persoanelor, cu excepţia angajaţilor, în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT – PCR pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2.
(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4) este permis accesul avocaţilor pentru exercitarea activităţilor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(6) În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorităţi nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID – 19 sau documente compatibile cu aceste certificate, dovada situaţiei prevăzute la alin. (4) se face prin intermediul unui document, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecţia cu virusul SARS – CoV – 2.
(7) Prevederile alin. (4) şi (6) se aplică şi pentru operatorii economici care funcţionează în clădiri cu birouri private în care îşi desfăşoară activitatea cel puţin 50 de persoane simultan.
(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (4) şi (7), instituţiile publice şi operatorii economici vor întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea accesului cetăţenilor la serviciile publice oferite, în situaţii urgente (de exemplu: eliberare certificat de deces, certificat de naştere şi altele asemenea) şi persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS – CoV – 2, prin organizarea activităţii în mediul on – line, în spaţii deschise, la ghişee dispuse direct în exteriorul clădirilor sau în orice alte condiţii care să asigure respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS – CoV – 2.
(9) Accesul persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 este permis în lăcaşurile de cult, unde se desfăşoară activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, şi în unităţile de alimentaţie publică în care se comercializează produse alimentare şi băuturi alcoolice sau nealcoolice aflate în afara centrelor comerciale, târgurilor, bâlciurilor şi talciocurilor, cu purtarea măştii de protecţie şi respectarea normelor de protecţie sanitară.

Art. 13. – (1) Măsurile prevăzute în prezenta anexă se aplică indiferent de rata de incidenţă cumulată la 14 zile.
(2) Prin incidenţa cumulată la 14 zile se înţelege incidenţa cumulată a cazurilor calculată pe un interval de 14 zile, cuprins între a 17 – a zi şi a 3 – a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează, prin raportare la cifra reprezentând suma persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în localitatea de referinţă, comunicată comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile teritoriale judeţene, în prima zi lucrătoare a săptămânii, la ora 16,00. Cifra comunicată de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, prin structurile teritoriale judeţene, este utilizată ca referinţă pentru întreaga perioadă de timp până la furnizarea unui nou set de date actualizate şi se transmite şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
(3) Constatarea încadrării în limitele incidenţei cumulate la 14 zile, astfel cum este calculată la alin. (2), se realizează în maximum 48 de ore de la atingerea acestora, prin hotărâre a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, pe baza analizelor prezentate de direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.
(4) Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competenţă, incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile, astfel cum este calculată potrivit dispoziţiilor alin. (2), şi prezintă comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre.
(5) Zilnic, pe baza rezultatelor testelor persoanelor nou – confirmate, gestionate în aplicaţia “corona – forms”, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va prezenta automat, la ora 10,00, pe platforma “alerte.ms.ro”, rezultatul calculului ratei de incidenţă conform formulei prevăzute la alin. (2).

Art. 14. – (1) Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID – 19, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID – 19 pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Organizatorii/Operatorii economici care desfăşoară activităţi potrivit prezentei anexe au obligaţia de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID – 19 folosind secţiunea “Verificare reguli interne” din aplicaţia mobilă “Check DCC” pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reţine niciun fel de date sau informaţii din certificatul verificat.
(3) În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorităţi nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID – 19 sau documente compatibile cu aceste certificate, organizatorii/operatorii economici care desfăşoară activităţi potrivit prezentei anexe au obligaţia de a verifica existenţa documentelor, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 a acestor persoane.
(4) Măsurile prevăzute în prezenta anexă nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani şi sunt însoţite de o persoană cu vârsta mai mare de 18 ani şi care face dovada vaccinării împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2.

Art. 15. – (1) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 pct. 1 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(2) Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 2 – 4 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(3) Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 5 şi 6 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Culturii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(4) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 7 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(5) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 pct. 8 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(6) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 9 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi, după caz, de Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor sau Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(7) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 pct. 10, 11 şi 13 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(8) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 12 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(9) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 2 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(10) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 3 se urmăreşte de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.
(11) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 4 se urmăreşte de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Afacerilor Interne.
(12) Măsura prevăzută la art. 5 se pune în aplicare de către Ministerul Afacerilor Interne.
(13) Măsura prevăzută la art. 6 pct. 5 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 6 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(14) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 7 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
(15) Măsurile prevăzute la art. 8 se pun în aplicare de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(16) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 9 pct. 1 şi 5 – 8 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(17) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 4 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(18) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 3, 10 şi 11 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(19) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 7 şi 9 se pun în aplicare de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 9 pct. 7 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne, iar a măsurilor prevăzute la art. 9 pct. 9 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
(20) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 2 se pun în aplicare de către Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(21) Măsurile prevăzute la art. 10 se pun în aplicare de către Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(22) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 11 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(23) Măsurile prevăzute la art. 12 alin. (1) – (8) se pun în aplicare de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 12 alin. (4) şi (9) se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.

Monitorul Oficial nr. 1013/2021