Modelele documentelor pentru şomajul tehnic suportat de stat au fost aprobate!


În Monitorul Oficial nr. 1001/2021 a fost publicat Ordinul nr. 947/2021 privind aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2021 pentru stabilirea unor măsuri de protecţie socială a angajaţilor şi a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităţilor economice, determinate de situaţia epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS – CoV – 2.

Reamintim că de la data de 4 octombrie şi până la 31 decembrie 2021, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS – CoV – 2, indemnizaţiile de care beneficiază salariaţii se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat şi se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut.

Potrivit legislaţiei, indemnizaţia se calculează pentru numărul de zile în care activitatea a fost suspendată, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2021 şi este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor sociale obligatorii.

În vederea acordării sumelor necesare plăţii indemnizaţiei angajatorii depun, prin poşta electronică, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene în raza cărora îşi au sediul social o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care urmează să beneficieze de această indemnizaţie, asumată de reprezentantul legal al angajatorului.

Pe scurt, Ordinul nr. 947/2021 aprobă modelele cererilor, declaraţiei pe propria răspundere şi listei persoanelor care urmează să beneficieze de plata.