RIL admis. Interpretarea unei noţiuni din Legea contenciosului administrativ


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată în vederea pronunţării pe calea recursului în interesul legii cu privire la următoarea problemă de drept:

“Dacă noţiunea «indiferent de data emiterii» din dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, implică şi actele administrative cu caracter individual adoptate sau emise anterior intrării în vigoare a acestei legi sau doar actele administrative cu caracter individual adoptate sau emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.”

Potrivit legislaţiei, ultima formă a, art. 4 prevede că legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.

Sintagma “indiferent de data emiterii acestuia” nu era prevăzută de art. 4 la data adoptării Legii nr. 554/2004, aceasta fiind introdusă prin modificarea prevăzută de art. I pct. 5 din Legea nr. 262/2007.

Prin Decizia nr. 9/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 976/2021, ÎCCJ a admis recusul în interesul legii şi a reţinut că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi cu privire la actele administrative cu caracter individual adoptate sau emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.