BNR. Rata dobânzii penalizatoare pentru deficitele de rezerve minime obligatorii


Începând cu perioada de aplicare 24 octombrie – 23 noiembrie 2021, rata dobânzii penalizatoare pentru deficitele de rezerve minime obligatorii constituite în monedă naţională este de 3,00% pe an.

Rata dobânzii penalizatoare pentru deficitele de rezerve minime obligatorii a fost aprobată de Circulara nr. 22/2021.

Facem menţiunea că rezervele minime obligatorii (RMO) sunt reprezentate de disponibilităţi băneşti ale instituţiilor de credit, în lei şi în valută, păstrate în conturi deschise la Banca Naţională a României.

Funcţiile principale ale mecanismului RMO constituite în lei sunt cea de control monetar (aflată în strânsă corelaţie cu cea de gestionare a lichidităţii de către BNR) şi cea de stabilizare a ratelor dobânzilor de pe piaţa monetară interbancară. Rolul major al RMO în valută este acela de a tempera expansiunea creditului în valută.