Este oficial! Sistemul naţional privind factura electronică RO e – Factura a fost implementat!


În Monitorul Oficial nr. 960/2021 a fost publicată OUG nr. 120/2021 privind administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e – Factura şi factura electronică în România, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piaţă, punerii la dispoziţie pe piaţă, înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi supravegherea pieţei pentru acestea.

Sistemul naţional privind factura electronică RO e – Factura reprezintă ansamblul de principii, reguli şi aplicaţii informatice având drept scop primirea facturii electronice de la emitent cu respectarea structurii facturii electronice, stocarea prin mijloace electronice a facturilor şi transmiterea către destinatar.

Sistemul naţional privind factura electronică RO e – Factura devine operaţional în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Potrivit ştirilor juridice, elemente principale ale facturii electronice sunt: identificatorii de proces şi de factură; data facturii; informaţii privind identificarea operatorului economic care a livrat bunurile/produsele, a prestat serviciile sau a executat lucrările; informaţii privind destinatarul facturii electronice; informaţii privind beneficiarul plăţii; informaţii privind reprezentantul fiscal al emitentului; identificarea tipului de bunuri/produse livrate, servicii prestate sau lucrări executate; referirea la contractul de achiziţii publice/sectoriale, de concesiune de lucrări şi servicii, precum şi, după caz, la contractul de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii; detalii privind executarea lucrărilor, livrarea bunurilor/produselor sau prestarea serviciilor; instrucţiuni de plată; informaţii privind creditări sau debitări; informaţii privind poziţiile de pe factură; defalcarea TVA; totalul facturii.

În situaţia unei facturi electronice asupra căreia destinatarul are obiecţii, acesta înştiinţează emitentul facturii electronice, inclusiv în sistemul naţional privind factura electronică RO e – Factura, prin înscrierea unui mesaj în acest sens.