Programa pentru susţinerea examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar – Religie ortodoxă


Programa pentru susţinerea examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar – Religie ortodoxă a fost aprobată de Ordinul nr. 5301/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 928/2021.

Absolvenţii facultăţilor de profil şi profesorii care susţin examenul la disciplina Religie ortodoxă pot preda în învăţământul preuniversitar disciplina Religie ortodoxă şi discipline teologice de specialitate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Aspectele fundamentale vizate prin prezenta programă operaţionalizează profilul absolventului de învăţământ secundar superior, filiera teologică, urmărind:
– cunoaşterea conţinuturilor fundamentale şi a principalelor tendinţe în evoluţia predării disciplinei Religie ortodoxă, precum şi a didacticii disciplinei şi a metodicii predării Religiei;
– probarea capacităţilor necesare pentru proiectarea, realizarea şi evaluarea activităţilor didactice;
– demonstrarea abilităţilor de comunicare, empatice şi de cooperare necesare realizării actului educaţional.

Programa vizează, pe lângă conţinuturile ştiinţifice şi cele de didactică a disciplinei şi metodică a predării Religiei, anumite competenţe specifice profesorului de Religie ortodoxă, competenţe pe care acesta trebuie să şi le dezvolte şi probeze pe parcursul desfăşurării activităţii didactice