Caracterul ştiinţific al lucrărilor elaborate de către persoanele private de libertate va fi evaluat de Consiliul National al Cercetării Ştiinţifice


Ordinul nr. 461/2021 prevede aprobarea Metodologiei de evaluare şi recunoaştere de către Consiliul National al Cercetării Ştiinţifice a caracterului ştiinţific al lucrărilor elaborate de către persoane private de libertate prin decizie judecătorească definitivă.

Domeniile pentru care se poate face evaluarea şi recunoaşterea de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) a caracterului ştiinţific al lucrărilor ştiinţifice elaborate de către persoane private de libertate prin decizie judecătorească definitivă sunt următoarele: matematică şi ştiinţe ale naturii; ştiinţe inginereşti; ştiinţele biologice şi biomedicale; ştiinţe sociale; ştiinţe umaniste şi arte; ştiinţa sportului şi educaţiei fizice.

Taxa de evaluare este de 1.500 lei şi se colectează într-un cont pus la dispoziţie de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării.