Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei. Atribuţii şi competenţe!


Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale a fost publicat în Ordinul nr. 4373/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 881/2021.

 Începând cu 1 ianuarie 2021, România participă, în calitate de stat membru, la programul Uniunii Europene pentru educaţie, formare profesională, tineret şi sport – ERASMUS+ şi la programul Corpul European de Solidaritate.

Agenţia Naţională este obligată să aibă o politică privind valorile etice şi organizaţionale, care se va constitui într-un set de reguli şi norme aplicabile personalului Agenţiei Naţionale. Aceste reglementări trebuie să constituie un cod de conduită pentru personalul Agenţiei Naţionale şi să cuprindă măsuri preventive şi corective.

Reglementările aplicabile personalului Agenţiei Naţionale trebuie să acopere următoarele domenii: prevenirea conflictelor de interese, inclusiv obligaţia de a informa cu privire la aceste cazuri; regulile de utilizare a informaţiilor oficiale şi a resurselor publice; condiţiile de colaborare cu terţii, în afara Agenţiei Naţionale; primirea de cadouri sau avantaje; gestionarea şi raportarea neregulilor şi fraudelor; denunţul.

Potrivit ştirilor juridice, personalul Agenţiei Naţionale este informat sistematic cu privire la normele aplicabile privind valorile etice şi organizaţionale, care sunt obligatorii pentru toţi angajaţii.

În plus, după caz, Agenţia Naţională oferă orientare şi formare pentru angajaţii săi, în vederea creşterii nivelului de cunoaştere şi sporirii gradului de înţelegere a acestor norme, totodată, oferind personalului consiliere cu privire la modalităţile de punere în practică a acestor norme.