Propunere legislativă pentru prevenirea îmbolnăvirilor în şcoli


Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea unor acte normative din domeniul învăţământului.

Propunerea legislativă reglementează instituirea unor măsuri de prevenire a
îmbolnăvirilor cu SARS –COV 2, în instituţiile de învăţământ superior, în
scopul asigurării dreptului la învăţătură şi a dreptului la sănătate pentru
studenţi şi personalul din sistemul naţional de învăţământ.

În funcţie de situaţia epidemiologică și de specificul fiecărei instituţii de
învățământ superior, în anul universitar 2020-2021, în baza autonomiei
universitare, cu asumarea răspunderii publice și cu respectarea calității
actului didactic, modalitatea de desfășurare a activității didactice ce
presupune prezența fizică a studenților se va stabili prin hotărâre a Senatului universitar, cu respectarea măsurilor stabilite prin ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației și Cercetării și a
reglementărilor generale și sectoriale din Uniunea Europeană privind
minimul orelor de practică.