BNR. Indicatori monetari – iulie 2021


Conform BNR masa monetară în sens larg a înregistrat la sfârşitul lunii iulie 2021 un sold de 525 187,0 milioane lei.

Aceasta a crescut cu 1,1 la sută (0,1 la sută în termeni reali) faţă de luna iunie 2021, iar în raport cu iulie 2020 s-a majorat cu 17,7 la sută (12,2 la sută în termeni reali).

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna iulie 2021 cu 2,1 la sută faţă de iunie 2021 (1,1 la sută în termeni reali), până la nivelul de 306 590,0 milioane lei.

Creditul în lei, cu o pondere de 71,1 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 2,0 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 28,9 la sută în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 2,3 la sută (2,5 la sută când indicatorul este exprimat în euro).