ONG-urile se pot înscrie pentru consultarea publică demarată de Ministerul Justiției pentru modificarea OG 26/2000


Organizațiile neguvernamentale din România interesate să participe la consultarea publică referitoare la modificarea OG 26/2000 sunt rugate să completeze și să transmită formularul până la data de 16.08.2021.

Scopul consultării este definirea problemelor care încă grevează activitatea ONG-urilor și  identificarea soluțiilor de intervenție prin politici publice. Procesul va fi transparent, o sinteză a dezbaterilor din grupurile de lucru urmând să fie publicată pe site-ul Ministerului Justiției,

Reamintim că, în sprijinul societății civile, Ministerul Justiției propune accelerarea procesului de transformare digitală a Registrului Asociațiilor și Fundațiilor, precum și a procedurilor de înregistrare/modificare a actelor constitutive si dizolvare a asociațiilor și fundațiilor, în contextul accelerării procesului de transformare digitală a serviciilor publice din sistemul Justiției și ținând cont de strategia UE pentru viitorul digital.