În Codul penal a fost introdusă o nouă infracţiune


Codul penal a fost recent modificat de Legea nr. 186/2021.

Conform noutăţilor legislative a fost introdusă o nouă infracţiune. Aşadar, fapta persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile ori contra libertăţii şi integrităţii sexuale, săvârşite faţă de un minor, nu înştiinţează de îndată autorităţile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

Introducerea acestei noi infracţiuni în legislaţia noastră va produce efecte cu privire la părinţi, colegi, vecini, profesori care iau la cunoştinţă de o faptă de abuz sexual, trafic sau exploatare asupra unui copil.