Crescătorii de animale beneficiază de ajutor de stat în cursul anului 2021!


OUG nr. 58/2021 prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID – 19.

Ajutorul de stat se acordă pentru efectivul de bovine deţinut şi cantitatea de lapte produsă şi valorificată.

Valoarea totală a ajutorului ce poate fi acordată pentru fiecare întreprindere, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole nu depăşeşte echivalentul în lei a 225.000 euro.