Modificarea normelor metodologice privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale


Pentru a stabili dacă o întreprindere exercită în mod efectiv activităţi semnificative, în statul membru de stabilire, altul decât România, sau dacă un salariat este detaşat temporar pe teritoriul României, Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, realizează o evaluare a tuturor elementelor faptice caracteristice unei detaşări transnaţionale.

Hotărârea nr. 654/2021 a adus modificări şi completări Normelor metodologice privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale pe teritoriul României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 337/2017.

Întreprinderile au obligaţia de a transmite inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială urmează să se desfăşoare activitatea o declaraţie privind detaşarea transnaţională a salariaţilor, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, în limba română, cel târziu anterior începerii activităţii.

Menţionăm că întreprinderea utilizatoare stabilită sau care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României are obligaţia de a informa agentul de muncă temporară care a pus la dispoziţie salariatul, cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea activităţii pe teritoriul respectivului stat, şi de a notifica inspectoratul teritorial de muncă, cel târziu în ziua anterioară detaşării salariatului pe teritoriul respectivului stat membru.