Se doreşte stimularea achiziţionării de calculatoare în învăţământ!


În contextul în care în timpul stării de alertă se aplică măsuri de protecţie sanitară care presupun o limitare a aglomerărilor în interiorul unităţilor de învăţământ, iar examenul de bacalaureat presupune prezenţa fizică a tuturor elevilor în unitatea de învăţământ, se impune luarea unor măsuri administrative cu privire la modul de desfăşurare a susţinerii în condiţii de siguranţă de către aceştia a examenului, programat după încheierea anului şcolar 2020 – 2021.

Aşadar a fost adoptată OUG nr. 40/2021 pentru instituirea unor măsuri privind buna funcţionare a sistemului de învăţământ şi pentru modificarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare.

La examenul naţional de bacalaureat, pentru anul şcolar 2020 – 2021, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.