Sectorul zootehnic va primi ajutor financiar!


Hotărârea nr. 434/2021 prevede aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic, specia bovine, pentru anul de cerere 2020.

Se aprobă plafoanele aferente plăţilor pentru ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic, specia bovine, pentru anul de cerere 2020, în limita sumei de 8.567,147 mii lei, echivalentul sumei de 1.758,265 mii euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2021, şi care se distribuie astfel:
a) echivalentul în lei al sumei de 445,128 mii euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul lapte;
b) echivalentul în lei al sumei de 1.313,137 mii euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne.

Plăţile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic, specia bovine, se fac în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020.