Formatul electronic al Monitorului Oficial, accesibil tuturor utilizatorilor!


În Monitorul Oficial nr. 337/2021 a fost publicată Legea nr. 57/2021 pentru modificarea art. 18 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României.

Ca o noutate formatul electronic al Monitorului Oficial al României, Partea I şi a II – a, devine accesibil tuturor utilizatorilor în aceeaşi zi cu publicarea, inclusiv pentru căutare, salvare, distribuire şi imprimare, aşadar nu doar în varianta pentru citire.

Formatul electronic gratuit şi liber este de document portabil, fără filigran sau inscripţii suplimentare formatului tipărit.