Ştiaţi că instanţa de judecată nu poate consfinţi acordul de mediere referitor la înţelegerea părţilor privind desfacerea căsătoriei?


Acest subiect, desfacerea căsătoriei prin acord de mediere, a constituit obiectul sesizării ÎCCJ cu un recurs în intersul legii în sensul de a stabili dacă instanţa de judecată poate lua act de acordul de mediere prin care părţile s-au înţeles cu privire la desfacerea căsătoriei şi la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului.

Potrivit ştirilor juridice, în practica instanţelor, unele instanţe au apreciat că nu se poate lua act de acordul de mediere cu privire la divorţ, reţinând că divorţul reprezintă o acţiune personală, ce priveşte statutul persoanei, şi care, potrivit art. 2 alin. (4) din Legea nr. 192/2006, nu poate forma obiect de mediere. În acelaşi sens, conform prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) din actul normativ menţionat, pot fi rezolvate prin mediere neînţelegerile dintre soţi vizând continuarea căsătoriei, iar nu şi divorţul.

Într-o a doua orientare jurisprudenţială, instanţele de judecată au ţinut seama de acordul de mediere referitor la divorţ, dar sub condiţia ca instanţa să pronunţe desfacerea căsătoriei prin acord, în urma verificării consimţământului liber exprimat al părţilor în acest sens în faţa instanţei de judecată, în condiţiile art. 931 alin. (1) din Codul de procedură civilă, transformând, practic, cererea de pronunţare a unei hotărâri de expedient în baza acordului de mediere asupra divorţului într-o cerere de divorţ prin acordul dat în faţa instanţei de judecată.

Într-o a treia orientare jurisprudenţială, instanţele de judecată au avut o abordare diferită, apreciind că se poate lua act de acordul de mediere asupra divorţului, în baza art. 59 alin. (2) şi art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, sub condiţia, acolo unde este cazul, ca înţelegerea părţilor să respecte principiul interesului superior al minorului.

ÎCCJ a stabilit încă din anul 2019 prin Decizia nr. 33/2019, că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 2 alin. (4), art. 59 alin. (2) şi art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, instanţa de judecată nu poate consfinţi acordul de mediere referitor la înţelegerea părţilor privind desfacerea căsătoriei.